Idealul... ( II )

Cugetarea oglindeste in mare parte caracterul si personalitatea Nichitei Stanescu, putini cunosc faptul ca acesta a trait o viata modesta cu pantaloni peticiti si adidasi rupti purtati pe timp de iarna, aspectele acestea nu vor fi niciodata prezentate in cartea de limba romana ci doar introspectia sa asternuta pe niste foi ingalbenite de trecerea timpului.Ma intreb in ce a constat forma idealizarii pentru poetul nostru, in faptul ca a trait intr-o camera intunecoasa si ticsita de mirosul puternic de tigara sau tinerele iubiri pierdute printre versurile stihii, a existat vreodata oglinda pentru gandurile sale sau pur si simplu a fost un obiect mult prea pretios pentru contemplare.Starea fizica zugravita de cautatoare a constituit un impediment pentru Nichita in a-si intelege propria sa menire? Cum ar putea reactiona o persoana la vederea unei siluete lipsita de fast si intensitate, haina reprezinta scara spre ideal? sau ceea ce se ascunde in mrejele mintii; neputinta de care a dat dovada poetul a fost perceputa ca o departare de firul narativ al vietii si de o reflectare individuala a insusirilor neatinse de lumina opaca a Luceafarului.Idealul reprezinta un sentiment "matur" impletit cu iubire si tenacitate, si nu o umbra fata de care oglinda nu va putea improsca decat nesiguranta si venin....Idealul atins de poet a reprezentat iubirea pura si vesnica "Eu stateam la o margine-a orei, tu - la cealalta ca doua toarte de amfora"....